"Actorul Ion Săsăran s-a întors acasă"

Scris de Anca Goja 
      Bustul regretatului actor Ion Săsăran, fiu al satului Săsar, a fost dezvelit și sfințit în localitate joi, de Ziua Națională, în prezența oficialităților, a sătenilor și a autorului, sculptorul dr. Ioan Marchiș. Tot atunci a fost inaugurat Căminul Cultural care poartă numele aceleiași personalități a teatrului românesc. Manifestările de la Săsar au început printr-o slujbă oficiată de preoții Savin Cadar, Flaviu Cadar și Ioan Dorin Nechita, după care corul bisericii a intonat imnul național, iar oficialitățile locale și senatorul Sorin Bota au depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor. În jurul acestuia au încins, apoi, toți cei prezenți, o mare Horă a Unirii, deplasarea spre bustul care urma a fi inaugurat făcându-se în cântec de colinde.

     După ce s-a ridicat paos în memoria actorului Ion Săsăran, a fost dezvelit și sfințit monumentul. "M-am gândit cum ar fi vrut Ion să-i fac statuia… L-am surprins când îl juca pe Vasile Lucaciu, pentru că el se transpunea și fizionomic în personaj. Puțini actori pot face asta! Aceasta este statuia unui rol. Iar mai jos e o mască a chipului său schimbător", a explicat artistul plastic Ioan Marchiș, care, practic, a realizat două sculpturi: una a lui Ion Săsăran tânăr, în rolul lui Vasile Lucaciu, cel mai important rol din viața sa, și una a lui Ion Săsăran în vârstă. S-a dezvelit, apoi, placheta pe care este inscripționat numele Căminului Cultural, "Ion Săsăran", clădirea fiind de curând renovată cu ajutorul firmei IMI S.A..

    Odată intrați înăuntru, sătenii au aflat, de la viceprimarul Valer Mădăraș, că "actorul Ion Săsăran este, deocamdată, cea mai mare personalitate care s-a născut pe aceste meleaguri".

   Gherasim Domide, vicepreședintele Asociației Culturale "Ion Săsăran", a prezentat aspecte din viața actorului Ion Săsăran, alte detalii cei de față aflând dintr-un film realizat de o fiică a satului, Teodora Trif, precum și din amintirile colegilor actori prezenți la manifestare.

    "Am jucat cu Ion Săsăran în ultimul lui spectacol, "Sarah Bernhardt". Era un om vesel, nu ar fi vrut să plângem, un om cu fața spre Dumnezeu, un om care respecta trecutul. Faptul că v-ați gândit să aduceți un omagiu unui coleg actor este foarte emoționant", a spus actrița Aurora Prodan.

    "Ion Săsăran a fost și un foarte bun român. S-a văzut asta din plin în spectacolul "Vasile Lucaciu", în care am jucat și eu. Cu Ion Săsăran am împărțit succese și aplauze nenumărate, turnee, necazuri și cutii de conserve cu fasole și costiță", și-a amintit actorul Paul Antoniu.

    "Am fost studentul lui Ion Săsăran și, înainte de a fi profesor, actor sau regizor, a fost un mare OM. Ion Săsăran a făcut parte din generația de aur, alături de marii actori ai României", a ținut să reamintească actorul și regizorul Claudiu Pintican. Evenimentul a cuprins și un moment folcloric susținut de ansamblurile comunei Recea, coordonate de coregraful Adi Sabău și de Rodica Băbuț, bibliotecară și directoarea Căminului Cultural.
(Graiul Maramuresului)

Asociația Culturală "Ion Săsăran" a realizat și donat Căminului Cultural "Ion Săsăran" un panou biografic cu fotografii din viața artistică .

Aniversare la Teatrul Scena

   

 

    Teatrul Scena, cu  un potențial de 80 de locuri este situat în Bastionul Croitorilor din Cetatea Tîrgu-Mureș.
La bază stă proiectul ,,Tabăra de Vară Scena” și funcționează din 2001.

http://www.teatrulscena.ro/10ani.html

• PROIECTE REALIZATE
â– 2002 ,,Romeo și Julieta” de William Shakespeare
â– 2003 ,,Fahrenheit 451” deRay Bradbury
â– 2004 ,,Hamlet” de William Shakespeare
â– 2005 ,,Cei trei muschetari” de Alexandre Dumas
â– 2006 ,,Eu” după ,,Istoria religiilor” de Mircea Eliade
â– 2007 ,,Zamolxe” de Lucian Blaga
â– 2008 ,,Oedip rege” de Sofocle

     Evenimentul central a  fost  „Seara de excelență 10 ani Teatrul Scena”, unde s-au acordat diplome de excelență tuturor celor care au susținut teatrul în acest deceniu de existență: prieteni, colaboratori, sponsori, oameni de cultura, reprezentanți ai administrației locale si mass media.

     Diplomele de excelență au purtat numele unor personalități culturale ale orașului care în timpul vieții au colaborat cu Teatrul Scena: scenograful Romulus Feneș, academician dr.prof.Berdj Asgian, si actorii Ion Săsăran și Cornel Popescu.

 

Diplome de excelență "Ion Săsăran"

            Actorii care au primit Diplomă de excelență "Ion Săsăran"

Fotografii și afișe -Teatrul Scena

             Ion Săsăran la Teatrul Scena: 

 2002, rolul Montague în "Romeo și Julia" de W.Shakespeare,

 2003, rolul Montag în "F.451" de Ray Bradbury,

 2004, rolul Tatăl în  "Hamlet” de William Shakespeare 

 2007, rolul Vrajitorul  in "Zamolxe"  după piesa lui Lucian Blaga

 2008, rolul Vestitorul  în "Oedip rege" de Sofocle

 

Gânduri de pe.... Facebook

Puiu Racolța către Săsăran Iulian:

     Tatăl tău a fost marele actor Ion Săsăran, unul dintre marii actorii ai României, l-am cunoscut;

     In altă societate ar fi fost laureat cu Oscar sau cel puțin cu premiul Shakespeare pentru teatru. Avea o forță de uriaș, putea transmite sentimentele prin gesturi până la inimile oamenilor, a fost poetul actor care știa cel mai bine să picteze cu vorbe, a fost un om minunat și sunt fericit ca l-am cunoscut. I-am cunoscut aproape pe toți marii actori români.

     Acuma vad că se sting unul după altul, iar în spate nu întrezăresc încă o asemenea calitate..... dar sa lăsăm timp,    timpului.....

Actorul și omul Ion Săsăran

    Ecologia prieteniei.
La „Meșterul” Ion Săsăran


        Cristian Stamatoiu

cartușul de filtru
al măștii de teatru
trase pe figură
de bună-voie, cu voie-bună, de voie-de nevoie,
avea termenul expirat
încă de pe vremea lui Will
și
nici vorbă să ne fi apărat de ceilalți
nici pe unul față de fața celuilalt

dimpreună ni s-a fost făcut
să absorbim
din atmosfera unui sfârșit de secol
ceva din plumbul băimarean,
mult din fosfații târgmureșeni
și
substanța teatrului de peste tot
de pe scenele tale
din stalurile mele…     
                                                                      Foto:Cristian Stamatoiu 
                                                                     la "Sighisoara medievala" 
                                                                                 27.06.2008
                                                                   

Ne ești aproape

      Când ai primit harul ca prin gândurile tale, prin forța sentimentelor tale, prin surâsul și lacrima ta să faci din personajele interpretate ființe emoționante, clocotitoare de viață, precum ION SĂSĂRAN, însemană să dai  meseriei de ACTOR titlurile de noblețe pe care le merită.

     Dar această menire cere bir greu! Actorul e bântuit  de neliniștea atâtor destine pe care le trăiește și de aceea sufletul lui e mereu în furtună.

      Nu se poate altfel!

      Pentru fiecare creație, pentru fiecare rol, cu totală dăruire de sine a plătit acest bir Ion, de aceea a impresionat profund pe cei care-l urmăreau captivați.

     I-au mulțumit mereu alți și alți spectatori emoționați, i-au mulțumit apaluzele care adesea parcă nu mai conteneau și florile și strîngerile de mână și cronicile care vorbeau despre talentul său.

     Pentru rolurile  cărora le-a dat atâta strălucire au fost pe drept mândre teatrele unde a jucat, ne-am bucurat și am fost mândri și noi, colegii săi de clasă de la Institutul de Teatru și Cinematografie și norocoși și mândri se simt și cei foarte tineri că el le-a fost profesorul care i-a îndrumat cu deosebită căldură dar și rigoare pe drumul așa de dificil al artei actorului.
    
    E de la sine înțeles că actorul, profesorul, omul, maestrul ION SĂSĂRAN era foarte prețuit, respectat și îndrăgit...

    Noi roluri îl așteptau, studenții lui îl doreau cât mai grabnic la cursuri, publicul era nerăbdător să-l vadă iar pe scenă.

    Avea atât de multe de  făcut....Când deodată ION SĂSĂRAN a plecat!

    Fusese chemat de aceea lume mai bună, unde domnește seninătatea și unde zbuciumul atâtor creații răsplătit îi va fi prin liniște, mângâiere și lumină .

   Ai plecat departe Ioane, dar prin ce-ai lăsat prin arta ta în sufletele noastre ne ești aproape, acum și mereu!

Flavia Buref

        MEMBRI DE ONOARE

Aniversarea din 1995

Aniversarea din 1992

Secvențe din "Vassa Jeleznova"

"SUFLETE TARI" interviu

GENERAȚIA de AUR

Întâlnirea de la Tîrgu Mureș

Întâlnirea de la Craiova