UNIVERSITATEA DE ARTE Tg. Mureș

Iulian împreună cu regizorul Radu Olareanu înainte de repetiții

Iulian în repetiții

O remarcabilă premieră teatrală: FRANK AL CINCILEA

Friedrich Dürrenmatt
Mircea I. Bătrânu
 
Duminică, 4 decembrie, Teatrul Studio al Universității de Arte din Târgu Mureș ne-a oferit un impresionant spectacol de dans, muzică și rostire de text în cele mai surprinzătoare registre posibile.Regizorul și profesorul, RADU OLĂREANU nu se dezminte nici de această dată. După succesul cu music-hall-ul „Cabaret” din precedenta stagiune, iată o nouă montarea complexă, de anvergură, ce urmărește să-i pună în valoare pe viitorii actori în cât mai multe din ipostazele minunatei lor profesiuni. Fiecare partitură artistică este o provocare.


    Masterandul sau studentul e obligat să treacă de la plâns la râs, de la un recitativ tragic la o secvență cântată în ritm de bolero, de pildă, de la explozia senzorialului la mistica fanatică a banului care murdărește și pervertește iremediabil sufletul omului. Radu Olăreanu își asumă riscul de a readuce în actualitate piesa FRANK AL CINCILEA  a cunoscutului și controversatului scriitor elvețian Friedrich Dürrenmatt. La patru ani după „Vizita bătrânei doamne”, cea mai cunoscută creație a sa, în 1960 autorul scrie această „istorie a unei bănci particulare”, provocând un adevărat scandal pentru că și-a permis să spargă crusta fracului de intangibilă onorabilitate a băncilor și bancherilor elvețieni. Speculații mârșave, gangsterism, extorcări oneroase de fonduri, cămătărie de cea mai joasă speță și crime, multe crime. O piesă-bombă, un text extrem de dificil, o tramă suprarealistă pentru evoluția tragică a personajelor. A fost foarte rar pusă în scenă.Adevărul nu place. În general supără. Friedrich Dürrenmatt a crezut cu obstinație că trebuie totuși spus pentru a nu se mai repeta. Criza profundă pe care o trăim astăzi demonstrează, din păcate, că s-a înșelat deoarece„istoria se repetă”. Dacă ne gândim numai la crahul băncilor americane și e destul să înțelegem de ce este foarte actual demersul lui Dürrenmatt. Radu Olăreanu a înțeles importanța mesajului și l-a preluat, prezentându-ni-l, cu mult curaj, într-o manieră modernă unde accentele de tragedie antică și drama în sine, pot coexista cu interludii de comedie bufă, de satiră și scene de pantomimă, de umor autopersiflant. Efortul său este cu atât mai lăudabil cu cât a încercat și a izbutit să facă din FRANK AL CINCILEA o piesă-școală, nediluându-i defel valoarea. Este vorba de roluri-maraton unde actorul este obligat să treacă de la agonie la extaz, să ilustreze aceste stări primare în mod credibil și să convingă spectatorul de veridicitatea textului dar și de propriul potențial interpretativ. Nu intru în detaliile montării, plină la tot pasul de surprize șocante, de la vizitele repetate în cavoul familiei la cățăratul pe funie și execuțiile live în fundal, din dorința de a nu vă răpi plăcerea vizionării spectacolului. Merită să-l vedeți. Am convingerea că o să vă placă. E o experiență unică. Așadar, nu o ratați. Trebuie să evidențiez prestația de valoare a masteranzilor: George Sfîrăială, Cristina Lupu, Răzvan Chelaru, Eugen Neag, Nicoleta Dănilă, Radu Tudosie, Alin Stanciu și Maria Cozocea, precum și a studenților: Andreea Ajtai, Andrei Stan și Iulian Săsăran. Foarte buni au fost și studenții de la coregrafie, coordonați de SzÅ‘ke István, prestigios coregraf, cadru didatic al UAT. De notat complexa și sugestiva scenografie care aparține lui Lászlϳ Ildikϳ, tot cadru didactic al UAT, ca de altfel și Lucian Roșca care a realizat un excelent aranjament muzical pe partitura compozitorului german Paul Hindemith. Pregătirea muzicală și ajutorul direct în cizelarea tehnicii vorbirii aparțin distinsei doamne profesoareValeria Covătariu,  - fost cadru didactic universitar si rector al UAT. O mențiune specială merită și eleva Krisztina Bucșe - solistă la vioară, elevă în clasa a X-a a Liceului de Artă din Târgu Mureș. În concluzie, am avut parte de o premieră remarcabilă, de neuitat,  ce demonstează încă o dată seriozitatea cu care se muncește în cadrul Universității de Arte din Târgu Mureș. Sincere felicitări și ...nu ratați spectacolul.

Distribuția:  

Frank al cincilea: George Sfîrăială

Ottilie:Cristina Lupu

Emil Böckmann:Răzvan Chelaru

Richard Egli: Eugen Neag

Frieda Fürst:  Nicoleta Dănilă

Pauli Neukomm: Alin Stanciu

Guillaume:  Maria Cozocea, actorie – păpuși și marionete, III  

Apollonia Streuli:  Andreea Ajtai, actorie II  

Gaston Schmalz:  Bogdan Ceteraș, actorie II

Franziska:  Andreea Ajtai, actorie II  

Häberlin:  Iulian Săsăran, actorie III  

Theo Kappeler:  Andrei Stan, actorie II  

Piaget:  Andrei Stan, actorie II  

Ernst Schlumpf : Radu Tudosie,  M.A. I  

Heini:  Radu Tudosie,  M.A. I  

Herbert: Cristian Iorga, actorie II 

Vocea președintelui: Mădălin Costea, actorie II   

Coregrafie anul II:   Bloj Mihai, Moldovan Monica Angela,  Știan Ionuț Claudiu, Valdevira Garcia Mario  

Regia: Radu Olăreanu

Scenografia: Lászlϳ Ildikϳ

Coregrafia: SzÅ‘ke István

Asistent coregrafie: Cristina Iușan

Aranjament muzical: Lucian Roșca

Pregătire muzicală: Valeria Covătariu

Vioară: Krisztina Bucșe – Liceul de Artă Tîrgu-Mureș

        MEMBRI DE ONOARE

Aniversarea din 1995

Aniversarea din 1992

Secvențe din "Vassa Jeleznova"

"SUFLETE TARI" interviu

GENERAȚIA de AUR

Întâlnirea de la Tîrgu Mureș

Întâlnirea de la Craiova