Untitled Document

 

    Din ianuarie 2011, 10 copaci vor începe să crească într-o pădure din America, în memoria lui Ion Săsăran.

    Prietena noastră de-o viață , Angela Almăjan Silverman a fost lângă noi, ca de fiecare dată, indiferent că ne-a fost bine sau ne-a fost foarte greu!

     Nu știu dacă ne vom vedea vreodată ca să o îmbrățișez, dar gesturile ei simple vorbesc mai mult decât toată filozofia lumii, despre PRIETENIE!

Dorina Săsăran

Se împlinește un an .....

     Se împlinește un an de la moartea

           actorului ION SĂSĂRAN

În palma ta rodul cădea-va deplinul,

Cum cade la capăt de vrajă-aminul…

(Lucian Blaga, Monolog)

         Cine joacă teatru 50 de ani, șlefuindu-l ca pe o piatră de râu, de fapt definește teatrul.

         Cu aura talentului său, actorul Ion Săsăran, cu 50 de ani de teatru în arderea ființei sale, a definit teatrul, dragostea pentru inefabilul acestei arte și pulsația adevărului vieții în iluminările scenice. Niciodată nu a intrat pe scenă fără această recuzită: dragoste și adevăr; disertând, apoi, îin pagini de jurnal, despre cum nu poți iubi, mințind.

         Profunzimea cu care a înțeles viața - venind din sensuri descifrate până la os în Săsarul natal, Bucureștiul studiilor teatrale si cinematografice, teatrele din Baia Mare și Târgu-Mureș, unde a excelat artistic - a devenit esența fiecărui rol în spectacole de teatru sau filme.

         Ion Săsăran construia artistic cu o uimitoare naturalețe, cu grijă pentru fiecare gest scenic și fiecare cuvânt sortit să facă parte din nașterea lumilor scenice. Asemuia spectacolul de teatru cu cuvintele Evangheliilor, simțind cum acesta se împovărează de esenția lumii. A dovedit-o in Rața sălbatică, Azilul de noapte, Smerita, Richard al II-lea, Arca lui Noe, Montserrat, Nora, Acești îngeri tristi, Năpasta, Don Carlos, Apus de soare, Speranța nu moare în zori, Vlaicu-Vodă, Un tramvai numit dorința, Amorphe D'Ottenburg, Regina Iocasta sau Vasile Lucaciu.

    Tiresias, Werle, Moșul, Montag, Vasile Lucaciu erau nu doar roluri - întotdeauna impunătoare -, ci creații scenice axate pe transmiterea emoției artistice. Pentru actorul, regizorul, profesorul de actorie Ion Sasaran, spectacolul de teatru nu avea trup și suflet fără emoțte artistică. De aici, migala profesională a lui Ion Săsăran, apelul la un vast fond cultural, exigența cumpătată și voința de a așeza fiecare spectacol de teatru în demnitatea artei; infirmând cugetarea (se pare ca Alfred de Vigny este autorul ei) dupa care fericirea actorului vine din faptul ca poartă glorie fără responsabilitate.

  Ion Sasaran era prin definiție, actorul responsabil, făcându-i loc, la rampă, ființei duhului, înspre a-i vorbi, astfel, eternității.

Ion Săsăran era plin de poezie...

Poate, de aceea, reflectoarele Teatrului ard peste amintirea Lui, când noi repetăm versul: Și totuși vine toamna ... și, vai, suntem bătrâni...


Valentin Marica (Cuvântul liber-20 august 2010)

A căzut cortina....

         Ion Săsăran - Senior al scenei băimărene - Legendă vie a orașului.

        Vestea ne-a zguduit. Este cumplit să vorbești despre El la timpul trecut. A fost hăruit cu talentul rar al celor aleși. Viața Lui se confundă cu cea a Teatrului Municipal pe care l-a servit cu smerenie, respect, credință, emoție.

        Mereu același, regăsit iar și iar de publicul său, mereu altul, cu fiecare rol, cu fiecare replică. Făcea parte din acea stirpe de artiști care-și fac din meserie o religie. Nu-și concepea viața în afara scenei. Chiar și în ultimele săptămâni, când boala îl măcina fără  milă, își făcea planuri. Voia să urce din nou pe scena pe care o iubea, pe care a înnobilat-o în peste 130 de roluri și care l-a iubit la rându-i.

        S-a născut la 25 noiembrie 1933. A terminat Institutul de Teatru din București în 1956. A făcut parte din „generația de aur”, avându-i colegi, printre alții, pe Mircea Albulescu, Gheorghe Cozorici, George Constantin, Draga Olteanu-Matei, Amza Pellea, Silvia Popovici, Victor Rebengiuc, Silviu Stănculescu, Sanda Toma. I-a avut profesori pe Marieta Sadova, Aura Buzescu, Nicolae Bălțățeanu, Moni Ghelerter, Vlad Mugur, Ion Cojar. A lucrat cu mulți regizori, unii din ei celebri: Liviu Ciulei, Horea Popescu, Gheorghe Harag, Ion Șahighian, Dan Alecsandrescu. A fost profesor la Facultatea de Teatru din Târgu Mureș, iar doi din foștii săi studenți sunt azi actori ai teatrului nostru: Adriana Covaci și Claudiu Pintican. A jucat și în film (amintim Pintea, Ultima frontieră a morții, Ancheta, Un cer senin, Întoarcerea din iad, Țapinarii, Undeva în est…).

      A regizat câteva spectacole pe scena băimăreană.
Era în stare să vorbească despre teatru ore întregi. Cu pasiune, cu echilibru. Despre colegii de scenă numai de bine. Odată cu El s-a stins și una din memoriile vii ale Teatrului Municipal. Își amintea cu o precizie incredibilă titluri, distribuții, turnee dintr-o istorie de peste 50 de ani a
teatrului pe care l-a iubit. A fost un prieten de nădejde, obiectiv, optimist, solid, cald, sincer. O statură impozantă pe scenă. O voce inconfundabilă.  

        Ultima premieră în care a jucat s-a consumat la 21 septembrie 2008 (Pitou în Sarah Bernhardt sau Strigătul langustei de John Murell, în regia bunului său prieten, Kincses Elemer). Încă un rol pe care l-a iubit. Avea încă forța de a duce un rol principal și prezența sa pe scenă era o sărbătoare. Și pentru public, și pentru colega sa de scenă, Aurora Prodan.

      Ne imaginăm greu teatrul fără Ion Săsăran. Ne va fi cu neputință să-l uităm. Generozitatea și modestia sa sunt un exemplu pentru noi toți. Ion Săsăran intră definitiv în istoria teatrului băimărean.
     Cartea pe care Gherasim Domide i-o dedica, în 2003, se încheia cu un adevărat testament artistic: „Viața mea întreagă, tot ce-am dăruit oamenilor prin munca mea rămâne, dacă nu un îndrumar pentru ei, cel puțin o clipă de emoție care le va aminti că în acea clipă am fost împreună. Restul e tăcere!”

Drum bun, Ioane, în călătoria spre veșnicie!

Colectivul Teatrului Municipal Baia Mare

       Ion Săsăran (1933-2009)
O altă stea a teatrului românesc s-a stins...

      „Viața mea întreagă, tot ce-am dăruit oamenilor prin munca mea, rămâne, dacă nu un îndrumar pentru ei, cel puțin o clipă de emoție care le va aminti că în acea clipă am fost împreună. Restul e tăcere!”[1]

      Pe 20 august am primit un telefon. Deși știam că la celălalt capăt se afla Zeno Fodor, glasul său se lăsa prea mult așteptat. Un oftat prelung udat cu lacrimi: S-a stins prietenul nostru Ion Săsăran. Ce se mai putea adăuga… Am căzut în genunchi și am început să mă rog să nu fie adevărat. Știam că de câteva luni era suferind de o boală nemiloasă care-i măcinase trupul insuflat cu atâta generozitate, până la a-l face de-a dreptul firav, dar optimismul ce-l degaja de fiecare dată, cu prilejul fugarelor vizite în care ne-am văzut în ultimele luni, ne făcură să “uităm” crudul diagnostic al medicilor. Singura sa amărăciune era că trebuia să stea o vreme departe de scenă.

       L-am întâlnit prima oară în urmă cu aproximativ doi ani, la Târgu Mureș. Invitat să participe la lansarea primei mele cărți, “33. Jurnal de inițiere spirituală”, găzduită de Centrul de dezbateri socio-politice “Emil Dandea” (Palatul Apollo), după ce mi-am încheiat cuvântul vădit copleșită de emoții, Ion Săsăran, cu o privire intensă dar plină de bunăvoință, a venit să mă felicite. Îi plăcuse cum vorbisem, îl convinsesem să aloce timp pentru carte, cum îmi spusese, și așa am început să ne împrietenim.

      La scurtă vreme, am pus bazele Asociației cultural-artistice “Art Verba”, Ion Săsăran fiind unul dintre membri fondatori, și, așa cum îi stă bine oricărui început partenerial, ne-am adunat acasă la Zeno Fodor, alături de un alt prieten comun, omul de presă Cornel Câlțea, la un pahar, pentru a configura un plan strategic. Atunci aveam să surprind pasiunea vorbelor sale. Era în stare să vorbească despre teatru ore întregi. Își amintea cu o precizie uluitoare titluri, distribuții, turnee dintr-o istorie de peste 50 de ani a teatrului.

     Da, a existat o Generație – Generația de Aur a teatrului și filmului românesc. O Generație care ne-a înobilat inimile și ne-a înseninat zilele. O Generație care a avut o conștiință românească, cu adevărat închinată și dăruită publicului ei. Ion Săsăran, același și mereu altul, a fost înzestrat cu acel talent rar întâlnit prin care reușea, cu fiece rol jucat, să trezească și să mențină extraordinar pulsul artistic, formând gustul pentru teatrul de calitate tuturor acelora care veneau să-și hrănească spiritul. Acum nu ne rămân decât amintirile și benzile înregistrate, care i-au imortalizat impozabila figură, inconfundabila voce, solemna statură….

     Ion Săsăran, alături de Mircea Albulescu, Gheorghe Cozorici, George Constantin, Draga Olteanu-Matei, Amza Pellea, Silvia Popovici, Victor Rebengiuc, Silviu Stănculescu, Sanda Toma, iată perlele Generației de Aur, pe care nu avem dreptul să le aruncăm în uitare.

     Un adevărat «degustător de vocații», actorul apare pe lume în data de 25 noiembrie 1933 în satul Săsar de lângă Baia-Mare, absolvă Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1956, după care slujește teatrul românesc pe două importante scene: pe cea a Teatrului Dramatic Baia-Mare și pe cea a Teatrului Național Târgu-Mureș. A lucrat cu mulți regizori, unii din ei celebri: Ion Șahighian, Liviu Ciulei, Gheorghe Harag, Ion Cojar, Horea Popescu, Dan Alecsandrescu.

     A interpretat roluri importante, în majoritate principale, în  peste 100 de spectacole. Două dintre aceste personaje le-a îndrăgit cu deosebire: pe Ion, din dramatizarea romanului omonim al lui Rebreanu (și povestea cu emoție, aproape cu lacrimi în ochi, întâlnirea de neuitat cu cea care fusese prototipul Anei, amintirile acesteia despre Ion, despre drama pe care au trăit-o, despre domnișorul Liviu pe care l-a cunoscut când acesta era foarte tânăr) și pe Vasile Lucaciu, din piesa cu același titlu de Dan Tărchilă, care i-a adus și un important premiu de interpretare.

     Ultima premieră, în care publicul a avut șansa de a-l mai vedea  jucând pe maestrul Ion Săsăran, a avut loc în data de 21 septembrie 2008 : Pitou din piesa Sarah Bernhardt sau Țipătul langustei de John Murell, în regia bunului său prieten Elemér Kincses. Ne-a convins încă o dată că prezența sa pe scenă era cu adevărat o sărbătoare. Pentru Ion Săsăran, a fi actor nu era o meserie, ci o religie. A servit teatrul cu smerenie, respect și pasiune, cu cele mai alese afecte, într-o comuniune totală cu Arta și cu spectatorul.

     In afară de vocația de actor, Ion Săsăran a avut-o din plin și pe cea de dascăl. A șlefuit cu migală și dragoste talentul multor tineri dornici să pășească pe calea teatrului, o cale, îi învăța el, spinoasă dar neasemuit de frumoasă.

     Ne imaginăm cu greu teatrul fără Ion Săsăran. Multă vreme încă nu vom putea accepta că el nu mai este printre noi și îl vom aștepta să intre în scenă cu harul care-i permitea să se confunde total cu eroul căruia îi insufla viață și să ne dăruiască un nou regal teatral. Spre durerea noastră el nu va mai veni, dar dăruirea sa artistică, pe care  i-am admirat-o de fiecare dată, se va eterniza prin sclipirile de geniu care ne-au iluminat sufletele. 
                 Dumnezeu să-i dea somnul etern în pace!

Daniela Gîfu
 
[1] Ion Săsăran și unicul său testament… în DOMIDE, Gherasim, Convorbiri…, Ed. Proema, Baia Mare, 2003

Cu plecăciune Bădie Ion

        Ne-am cunoscut cu profesorul și actorul Ion Săsăran, un om deosebit prin ceea ce numai dânsul putea crea și dezvolta, arta înterpretării, în Sala Europa a Primăriei din Baia Mare. Era după ani mulți în care i-am admirat creația artistică atât din teatrul băimărean dar și din filmele pe care domnia sa le-a jucat (cred că au fost mai multe de zece ). Acum venea aici, după mulți ani de absență din Baia Mare, deoarece actorul Ion Săsăran se transferase la Tg. Mureș unde juca teatru și preda la Institutul de Teatru  din localitate. Scopul reîntâlnirii cu băimărenii era lansarea cărții domnului ing. Domide Gherasim, carte care  prezenta viața și activitatea marelui profesor și artist.

      Autorul, domnul ing. Domide Gherasim, a preferat să-i scrie viața, munca, realizările și neîmplinirile actorului, nu prin punerea repetată a unor adjective la superlativ, ci printr-un dialog-confesiune-rememorare, obținute prin inteligentele întrebări formulate și puse actorului, întrebări prin care actorul își dezvăluie intreaga personalitate, crezul său artistic, filosofia vieții și nu de puține ori “veșnica buturugă” care uneori și domniei sale-i încurca viața și aspirațiile artistice sau de viață. Cartea este atât un soclu ridicat unui om deosebit care s-a format și perfecționat pe dânsul, dar și pe alții, deoarece între prietenii actorului întâlnești oameni foarte tineri, cum era Bogdan Berciu, Adrian Rățoi dar și pe Teofil Turturică, Virgil Fătu și George Calboreanu.

      Din câte știu, autorul acestei cărți de confesiune, a beneficiat de o prietenie aparte din partea lui Ion Săsăran, prietenie nu numai profesională dar de multe ori între ei existau relațiile firești ale unui tată înspre fiul său. Ca rezultat al acestei prietenii deosebite, Domnul Domide a fost unica persoană care prin interviurile luate a “strâns între coperți” munca acestui mare profesor și actor, concepțiile și crezul său în cartea pe care i-a dedicat-o, carte din care chiar și Conducerea  Teatrul Municipal din Baia Mare, folosește citate, până și în necrologul scris la dispariția actorului Ion Săsăran.

     Regretul meu personal este că aici în urbea noastră, în care acest om deosebit s-a afirmat, unde a jucat zeci de ani, de unde se și "trage" s-a aflat necruțătoarea veste...după ce l-au îngropat…în Tg. Mureș.

     În vremea când abonamentele la teatru erau obligatorii pentru liceeni, prin anii 1976 și după aceea încă mulți ani, intram în sala Teatrului cu câte 3-400 de elevi. Teatru băimărean, ca de altfel și celelalte din țară, trebuiau să monteze piesele “recomandate” obligatoriu de pus în distribuție, piese moderne, piese laudative (a existat chiar intenția de-a băga în istoria culturii românești pe cei doi analfabeți), piese destul de rar și patriotice. Pe atunci după cum spunea poetul Mihadaș, “puteau fi considerați dramaturgi contemporani, doar trei nume: Baranga, Everac și Horia Lovinescu”. Alții mai “toleranți” adăugau pe M.Sorescu și Paul Anghel când producția românească a pieselor de teatru românești depășeau cifra de o mie. Unii dintre scriitorii dramaturgi, acuzând cenzura din acei ani, la o oarecare conferiță literală, a pus și-o întrebare care arăta și vremurile în care viețuiam:”Până la ce grade administrative poate ajunge o comedie?”

     Fără intenția de-a prezenta starea culturală din țară în acea perioadă istorică, în ziua în care a trebuit ca eu să însoțesc elevii de liceu la teatru, în program era cuprins spectacolul cu piesa PROCESUL HORIA. Poate că această zi nu ar fi fost nimic mai neobișnuită ca altele, dacă elevii care vizionau acest spectacol ar fi fost la prima lor reprezentație, dar ei au fost cei “numiți” să plece la teatru cu abonamentele pe care le dețineam și au fost transformați în spectatori. În atari situații elevii erau destul de plictisiți de "instrucția culturală impusă".

     În hainele groase de iarnă într-un teatru rece ca un cavou la propriu, teatru care nu mai transmitea emoții și sentimente publicului, teatru care nu mai putea impresiona pe  nimeni la a nuștiucâtea reprezentație. Elevii “împinși” în sala de spectacole, își vedeau de problemele lor, gălăgioși și indiferenți, sau plictisiți.

     A apărut "Bădia" Ion Săsăran, el într-o gubă sibiană, noi în paltoane .În spatele vocii sale naturale, neostentative, dar de-o penetrație aparte, am avut pe loc senzația mult așteptată de siguranță, element de care fiecare avea nevoie în acele vremuri. Scăpați, prin minunata voce a actorului de perpetua grijă a lipsei de siguranță ce ne era transmisă continuu de vocea inconfundabilă a domnului Săsăran, ne-am debalasat de griji și cu mare plăcere am putut să urmărim "reacțiile lui Horea", reacții ce primeau viață prin jocul actorului Ion Săsăran, în păinjenișul de capcane pe care i le întindea anchetatorul cancelariei imperiale. În jocul lui a fost pusă în valoare și inteligența superioară la care s-a ridicat Horea și domnul Săsăran prin intuiția-i scenică și inteligența specifică ne-a relevat-o. Subtilitățile de inteligență creatoare prin care ni l-a impus pe Horea în acea sală și la asemenea spectatori, “a dus” pe mulți nu numai la o percepere a sensului ci și la deslușirea rostului acelui proces, pe care actorul Săsăran, prin prestația domniei sale, l-a ridicat cu mult asupra celorlalte personaje.  Cu toate că era frig în teatru, cum scriam și mai înainte, liniștea în sală s-a lăsat brusc. Trăiam cu și prin Săsăran, o pagină de istorie nefastă a românilor iobagi din Ardeal, pagină impusă de alții. După această deslușire a rolului lui Horia, aproape fiecare spectator avea pe buză întrebarea :"Ce-am fi făcut noi dacă...?”  Patriotismul din sufletul actorului Ion Săsăran, a colorat și acest răspuns șocant.

     Piesa s-a terminat, cortina a căzut și în sală...liniște. Nici-o fâțîială, nici aplauze. Toți eram înmărmuriți. După un timp, ca după o trezire bruscă, aplauzele și ovațiile au inundat sala. L-am admirat pe actorul care, în lipsa unor condiții elementare impuse de profesia sa, doar prin “arderile” lui ne-a încălzit pe toți. Atunci l-am invidiat sincer pe Ion Săsăran și am avut pentru ce. Harul lui era cu supramăsură. Putea face ce dorea cu 400 de oameni care-i sorbeau replică după replică. Mi-am imaginat, pentru timp scurt, că acest har îl au și muzicanții când ei “conduc” o petrecere. Numai că aici nivelele erau altele.

      Dumnezeu să-l odihnească și să-l ierte. A făcut parte din “GENERAȚIA DE AUR” a actorilor din România și a dat roluri de AUR. Domnul Săsăran a jucat pe toate scenele teatrelor din România, nu de puține ori pe scenele din București, a jucat cu modestie și mare pricepere ori ce rol din piesele românești sau străine, și cu toate că pe scenă nu era om era doar suflet și flacără, cred că rolul vieții sale, pe care l-a jucat și în București, a fost în “NĂPASTA”.

      A fost o mare personalitate a culturii românești, care și-a câștigat acest loc numai prin munca sa. Mi-ar plăcea dacă tinerii zilelor noastre și-ar propune lecturarea cărții CONVORBIRI......, din care să resoarbă vibrațiile de suflet din opera și viața acestui mare artist.   Cu scuze pentru aceste modeste cuvinte, dar și cu o mare părere de rău că Domnul nu l-a mai lăsat printre noi. 

Toma G. Rocneanu    Septembrie 2009

Rămas bun îndrăgitule actor, Ion Săsăran

            Teatrul Național Târgu-Mureș anunță cu regret trecerea în neființă a îndrăgitului actor, Ion Săsăran, joi 20 august 2009.

       S-a născut pe data de 25 noiembrie 1933 în satul Săsar de lângă Baia-Mare și a slujit teatrul românesc jucând pe scena Teatrului Dramatic Baia-Mare de la absolvirea Institutului de Teatru, apoi pe cea a Teatrului Național Târgu - Mureș din 1997. A interpretat roluri importante, în majoritate principale în  peste 100 de spectacole. Unul dintre personajele îndrăgite de el, în mod deosebit, Vasile Lucaciu, din piesa cu același nume i-a adus un premiu de interpretare masculină.

       Pe scena naționalului târgumureșan a interpretat mai multe roluri între care de neuitat au fost: Werle din Rața sălbatică de H.Ibsem,  Maxim din Curve de lux de R.Iftimovici, Luca din Azilul de noapte de M. Gorki, Prohor Borisovici Hrapov din Vassa Jeleznova de M. Gorki și multe altele.

      A jucat în mai multe filme: Întoarcerea din iad, regia N. Mărgineanu, Undeva in est, regia N. Mărgineanu, Țapinarii, regia Ion Cârmăzan, Ultima frontieră a morții, regia Virgil Calotescu, Ancheta, regia Constantin Vaeni.

       A fost profesor la Universitatea de artă Teatrală din Târgu-Mureș și a învățat meserie generații de studenți care astăzi sunt actori îndrăgiți ai scenei românești.

La Baia-Mare din 2001 a montat în calitate de regizor spectacolele:

Piatra din casă de Vasile Alecsandri, Moara cu noroc de Ion Slavici,

Soacra cu trei nurori după Ion Creanga, Crăiasa zapezilor după H.C.Andersen, Fata din dafin de Dan Tărchilă, Vasile Lucaciu de Dan Tarchilă.

      Face parte din generația de aur a teatrului românesc.

      Cuvintele sunt prea sărace și nu putem să ne exprimăm întristarea care ne-a cuprins la aflarea veștii despre plecarea în neființă a colegului nostru.

                           Dumnezeu să-l odihnească în pace!

      Cei care l-au îndrăgit își pot lua rămas bun de la îndrăgitul actor sâmbătă 22 august ora 12.00 la cimitirul Central din Târgu-Mureș.

Vocile cetatii: V.I P.

        Atunci când o stea cade o dorință se împlinește, spune o zicală din popor. Oare ce se întâmplă atunci când o stea a teatrului romanesc cade, mai bine spus ne părăsește...rămâne un loc gol în sufletele noastre, în sufletul familiei și al tuturor celor care l-au cunoscut pe minunatul actor Ion Săsăran.

        In seara de joi, 20 august în jurul orei 23 primesc un mesaj pe internet care mă anunța că în urmă cu câteva ore colegul, profesorul, marele actor și mai ales prietenul nostru Ion Săsăran a plecat în lumea stelelor. Deși știam de câteva luni că este foarte grav bolnav totuși am fost șocată la aflarea acestei vești. De ce? Parcă nu e drept ca toți oamenii buni să plece atât de repede dintre noi.
        Pentru cei care nu –l cunosc vreau să le spun că Ion Săsăran era unul dintre cei mai importanți actori ai scenei teatrale românești, l-ați putut urmări și în film, în Intoarcerea din iad, regia N. Mărgineanu, Undeva în est, regia N. Mărgineanu, Țapinarii, regia Ion Cârmăzan, Ultima frontieră a morți, regia Victor Calotescu, Ancheta, regia Constatin Vaeni. A jucat în peste 120 de spectacole atât în Teatrul Național Târgu Mureș cât și în Teatrul Dramatic Baia Mare, profesor a câtorva generații la UAT, și  regizează câteva piese de teatru din care amintim: Piatra din casa , de Vasile Alexandri, Moara cu noroc, Ion Slavici, Craiasa zâpezilor , H. C. Anderson , Fata din dafin, Dan Tărchilă. In ultimii ani la Teatrul Național l-ați putut urmări în: Năpasta, regia Adrian Lupu, Vassa Jeleznova,  regia Radu Olareanu, Mirandolina, regia Cristian Ioan, Ne vedem mai tarziu sau poate mâine, regia Gelu Badea, Azilul de noapte, regia Kincses Elemer, și în  Zamolxe , regia Liviu Pancu, în cadrul taberei de vară la Teatrul Scena din Cetate.  Ca sa amintim doar cateva titluri în care l-ați putut urmări.

      Teatrul Național este în doliu.

      Cu toții îi vom duce lipsa, cu atât mai mult cu cât era genul de om care te întreba întotdeauna ce te doare, cum te poate ajuta, dacă avea o bucată de pâine în mână ți-o dadea ție; era mereu atent la scenele colegilor și te ajuta tot timpul cu sfaturi. Eu am avut plăcerea să-i fiu parteneră de scenă într-un singur spectacol, Zamolxe, regia Liviu Pancu. Un spectacol superb, jucat in aer liber în cetate unde el juca rolul vrăjitorului . Nu am să uit niciodată energia cu care intra în scenă concentrarea și forța cu care conducea scena ca un mare vrăjitor, iar vocea lui era atat de puternică încât, într-o repetiție am încremenit cu toții cand a ridicat tonul la sufleur, rămânând în personaj ca un zeu. El nu avea nevoie de sufleur, doar de parteneri de scenă.
       Era admirabil să-l urmărești din culise. Era o adevărată plăcere, avea o dăruință și o credință cum rar întâlnești. A creat generații de actori puternici și talentații, care îi poartă o memorie bună, care îl iubesc și care nu l-au uitat nicio clipă, și pentru care el r    amăne domnul profesor  și care îl fac să fie mandru de ei .
       Așa o să ni-l aducem  aminte ca un om minunat care ne-a oferit numai lucruri bune  și care, de acolo de unde e acum  nu ne va lăsa să-l uităm. Doresc pe acestă cale să ofer condoleanțele mele sincere familiei, căt și familiei actorilor care suferă în egală măsură la pierderea lui.

     Nenea Ion, nu te voi uita niciodată și-ți mulțumesc pentru toate sfaturile bune.

Ionela Nedelea 

NEW YORK MAGAZIN -ULTIMA ORĂ

 

     S-a stins din viață actorul ION SĂSĂRAN, originar din Baia Mare, absolvent al IATC București - Promoția de Aur 1956 și fost profesor de teatru la Universitatea de Artă Teatrală din Tg. Mureș.

     ION SĂSĂRAN a știut dintotdeauna că toate sunt la Dumnezeu și pe data de 20 August 2009 s-a tras cortina la ultima reprezentație a unei drame pe care a jucat-o continuu mai bine de 9 luni de zile. A făcut un rol imens, jucat cu multă demnitate, cu mult umor existențial și un curaj ieșite din comun.

       La ieșirea din scenă, a ținut să-i spună personal Tatălui Ceresc că și-a încredințat sufletul în mâinile Lui, spre odihna eternă. Tatăl Ceresc l-a aplaudat și apoi l-a primit la El cu generozitate. Dincolo, este așteptat, de alți membrii ai familiei, de prieteni, de sutele de caractere interpretate pe toate scenele României și nu numai. Aici, continuă să fie aplaudat de toți spectatorii fideli, omagiat de colegi, emulat de foștii studenți și comemorat de familie.

    Să-i fie țărâna ușoară și Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Dr. Bogdan SĂSĂRAN și Dr. Luminița SĂSĂRAN, fiu și noră.

    Familia Culian este alături de medicii Bogdan și Luminița Săsăran în momentele grele cauzate de pierderea părintelui lor
drag și transmite sincere condoleanțe întregii familii Săsăran.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace.

Grigore, Bibi și Andreea Culian

        MEMBRI DE ONOARE

Aniversarea din 1995

Aniversarea din 1992

Secvențe din "Vassa Jeleznova"

"SUFLETE TARI" interviu

"Ne vom întoarce într-o zi..."

GENERAȚIA de AUR

Întâlnirea de la Tîrgu Mureș

Întâlnirea de la Craiova