Ion Săsăran - Senior al scenei băimărene - Legendă vie a oraşului.

        Vestea ne-a zguduit. Este cumplit să vorbeşti despre El la timpul trecut. A fost hăruit cu talentul rar al celor aleşi. Viaţa Lui se confundă cu cea a Teatrului Municipal pe care l-a servit cu smerenie, respect, credinţă, emoţie.

        Mereu acelaşi, regăsit iar şi iar de publicul său, mereu altul, cu fiecare rol, cu fiecare replică. Făcea parte din acea stirpe de artişti care-şi fac din meserie o religie. Nu-şi concepea viaţa în afara scenei. Chiar şi în ultimele săptămâni, când boala îl măcina fără  milă, îşi făcea planuri. Voia să urce din nou pe scena pe care o iubea, pe care a înnobilat-o în peste 130 de roluri şi care l-a iubit la rându-i.

        S-a născut la 25 noiembrie 1933. A terminat Institutul de Teatru din Bucureşti în 1956. A făcut parte din „generaţia de aur”, avându-i colegi, printre alţii, pe Mircea Albulescu, Gheorghe Cozorici, George Constantin, Draga Olteanu-Matei, Amza Pellea, Silvia Popovici, Victor Rebengiuc, Silviu Stănculescu, Sanda Toma. I-a avut profesori pe Marieta Sadova, Aura Buzescu, Nicolae Bălţăţeanu, Moni Ghelerter, Vlad Mugur, Ion Cojar. A lucrat cu mulţi regizori, unii din ei celebri: Liviu Ciulei, Horea Popescu, Gheorghe Harag, Ion Şahighian, Dan Alecsandrescu. A fost profesor la Facultatea de Teatru din Târgu Mureş, iar doi din foştii săi studenţi sunt azi actori ai teatrului nostru: Adriana Covaci şi Claudiu Pintican. A jucat şi în film (amintim Pintea, Ultima frontieră a morţii, Ancheta, Un cer senin, Întoarcerea din iad, Ţapinarii, Undeva în est…).

      A regizat câteva spectacole pe scena băimăreană.
Era în stare să vorbească despre teatru ore întregi. Cu pasiune, cu echilibru. Despre colegii de scenă numai de bine. Odată cu El s-a stins şi una din memoriile vii ale Teatrului Municipal. Îşi amintea cu o precizie incredibilă titluri, distribuţii, turnee dintr-o istorie de peste 50 de ani a
teatrului pe care l-a iubit. A fost un prieten de nădejde, obiectiv, optimist, solid, cald, sincer. O statură impozantă pe scenă. O voce inconfundabilă.  

        Ultima premieră în care a jucat s-a consumat la 21 septembrie 2008 (Pitou în Sarah Bernhardt sau Strigătul langustei de John Murell, în regia bunului său prieten, Kincses Elemer). Încă un rol pe care l-a iubit. Avea încă forţa de a duce un rol principal şi prezenţa sa pe scenă era o sărbătoare. Şi pentru public, şi pentru colega sa de scenă, Aurora Prodan.

      Ne imaginăm greu teatrul fără Ion Săsăran. Ne va fi cu neputinţă să-l uităm. Generozitatea şi modestia sa sunt un exemplu pentru noi toţi. Ion Săsăran intră definitiv în istoria teatrului băimărean.
     Cartea pe care Gherasim Domide i-o dedica, în 2003, se încheia cu un adevărat testament artistic: „Viaţa mea întreagă, tot ce-am dăruit oamenilor prin munca mea rămâne, dacă nu un îndrumar pentru ei, cel puţin o clipă de emoţie care le va aminti că în acea clipă am fost împreună. Restul e tăcere!”

Drum bun, Ioane, în călătoria spre veşnicie!

Colectivul Teatrului Municipal Baia Mare

       Ion Săsăran (1933-2009)
O altă stea a teatrului românesc s-a stins...

        Ne-am cunoscut cu profesorul şi actorul Ion Săsăran, un om deosebit prin ceea ce numai dânsul putea crea şi dezvolta, arta înterpretării, în Sala Europa a Primăriei din Baia Mare. Era după ani mulţi în care i-am admirat creaţia artistică atât din teatrul băimărean dar şi din filmele pe care domnia sa le-a jucat (cred că au fost mai multe de zece ). Acum venea aici, după mulţi ani de absenţă din Baia Mare, deoarece actorul Ion Săsăran se transferase la Tg. Mureş unde juca teatru şi preda la Institutul de Teatru  din localitate. Scopul reîntâlnirii cu băimărenii era lansarea cărţii domnului ing. Domide Gherasim, carte care  prezenta viaţa şi activitatea marelui profesor şi artist.

      Autorul, domnul ing. Domide Gherasim, a preferat să-i scrie viaţa, munca, realizările şi neîmplinirile actorului, nu prin punerea repetată a unor adjective la superlativ, ci printr-un dialog-confesiune-rememorare, obţinute prin inteligentele întrebări formulate şi puse actorului, întrebări prin care actorul îşi dezvăluie intreaga personalitate, crezul său artistic, filosofia vieţii şi nu de puţine ori “veşnica buturugă” care uneori şi domniei sale-i încurca viaţa şi aspiraţiile artistice sau de viaţă. Cartea este atât un soclu ridicat unui om deosebit care s-a format şi perfecţionat pe dânsul, dar şi pe alţii, deoarece între prietenii actorului întâlneşti oameni foarte tineri, cum era Bogdan Berciu, Adrian Răţoi dar şi pe Teofil Turturică, Virgil Fătu şi George Calboreanu.

      Din câte ştiu, autorul acestei cărţi de confesiune, a beneficiat de o prietenie aparte din partea lui Ion Săsăran, prietenie nu numai profesională dar de multe ori între ei existau relaţiile fireşti ale unui tată înspre fiul său. Ca rezultat al acestei prietenii deosebite, Domnul Domide a fost unica persoană care prin interviurile luate a “strâns între coperţi” munca acestui mare profesor şi actor, concepţiile şi crezul său în cartea pe care i-a dedicat-o, carte din care chiar şi Conducerea  Teatrul Municipal din Baia Mare, foloseşte citate, până şi în necrologul scris la dispariţia actorului Ion Săsăran.

     Regretul meu personal este că aici în urbea noastră, în care acest om deosebit s-a afirmat, unde a jucat zeci de ani, de unde se şi "trage" s-a aflat necruţătoarea veste...după ce l-au îngropat…în Tg. Mureş.

     În vremea când abonamentele la teatru erau obligatorii pentru liceeni, prin anii 1976 şi după aceea încă mulţi ani, intram în sala Teatrului cu câte 3-400 de elevi. Teatru băimărean, ca de altfel şi celelalte din ţară, trebuiau să monteze piesele “recomandate” obligatoriu de pus în distribuţie, piese moderne, piese laudative (a existat chiar intenţia de-a băga în istoria culturii româneşti pe cei doi analfabeţi), piese destul de rar şi patriotice. Pe atunci după cum spunea poetul Mihadaş, “puteau fi consideraţi dramaturgi contemporani, doar trei nume: Baranga, Everac şi Horia Lovinescu”. Alţii mai “toleranţi” adăugau pe M.Sorescu şi Paul Anghel când producţia românească a pieselor de teatru româneşti depăşeau cifra de o mie. Unii dintre scriitorii dramaturgi, acuzând cenzura din acei ani, la o oarecare conferiţă literală, a pus şi-o întrebare care arăta şi vremurile în care vieţuiam:”Până la ce grade administrative poate ajunge o comedie?”

     Fără intenţia de-a prezenta starea culturală din ţară în acea perioadă istorică, în ziua în care a trebuit ca eu să însoţesc elevii de liceu la teatru, în program era cuprins spectacolul cu piesa PROCESUL HORIA. Poate că această zi nu ar fi fost nimic mai neobişnuită ca altele, dacă elevii care vizionau acest spectacol ar fi fost la prima lor reprezentaţie, dar ei au fost cei “numiţi” să plece la teatru cu abonamentele pe care le deţineam şi au fost transformaţi în spectatori. În atari situaţii elevii erau destul de plictisiţi de "instrucţia culturală impusă".

     În hainele groase de iarnă într-un teatru rece ca un cavou la propriu, teatru care nu mai transmitea emoţii şi sentimente publicului, teatru care nu mai putea impresiona pe  nimeni la a nuştiucâtea reprezentaţie. Elevii “împinşi” în sala de spectacole, îşi vedeau de problemele lor, gălăgioşi şi indiferenţi, sau plictisiţi.

     A apărut "Bădia" Ion Săsăran, el într-o gubă sibiană, noi în paltoane .În spatele vocii sale naturale, neostentative, dar de-o penetraţie aparte, am avut pe loc senzaţia mult aşteptată de siguranţă, element de care fiecare avea nevoie în acele vremuri. Scăpaţi, prin minunata voce a actorului de perpetua grijă a lipsei de siguranţă ce ne era transmisă continuu de vocea inconfundabilă a domnului Săsăran, ne-am debalasat de griji şi cu mare plăcere am putut să urmărim "reacţiile lui Horea", reacţii ce primeau viaţă prin jocul actorului Ion Săsăran, în păinjenişul de capcane pe care i le întindea anchetatorul cancelariei imperiale. În jocul lui a fost pusă în valoare şi inteligenţa superioară la care s-a ridicat Horea şi domnul Săsăran prin intuiţia-i scenică şi inteligenţa specifică ne-a relevat-o. Subtilităţile de inteligenţă creatoare prin care ni l-a impus pe Horea în acea sală şi la asemenea spectatori, “a dus” pe mulţi nu numai la o percepere a sensului ci şi la desluşirea rostului acelui proces, pe care actorul Săsăran, prin prestaţia domniei sale, l-a ridicat cu mult asupra celorlalte personaje.  Cu toate că era frig în teatru, cum scriam şi mai înainte, liniştea în sală s-a lăsat brusc. Trăiam cu şi prin Săsăran, o pagină de istorie nefastă a românilor iobagi din Ardeal, pagină impusă de alţii. După această desluşire a rolului lui Horia, aproape fiecare spectator avea pe buză întrebarea :"Ce-am fi făcut noi dacă...?”  Patriotismul din sufletul actorului Ion Săsăran, a colorat şi acest răspuns şocant.

     Piesa s-a terminat, cortina a căzut şi în sală...linişte. Nici-o fâţîială, nici aplauze. Toţi eram înmărmuriţi. După un timp, ca după o trezire bruscă, aplauzele şi ovaţiile au inundat sala. L-am admirat pe actorul care, în lipsa unor condiţii elementare impuse de profesia sa, doar prin “arderile” lui ne-a încălzit pe toţi. Atunci l-am invidiat sincer pe Ion Săsăran şi am avut pentru ce. Harul lui era cu supramăsură. Putea face ce dorea cu 400 de oameni care-i sorbeau replică după replică. Mi-am imaginat, pentru timp scurt, că acest har îl au şi muzicanţii când ei “conduc” o petrecere. Numai că aici nivelele erau altele.

      Dumnezeu să-l odihnească şi să-l ierte. A făcut parte din “GENERAŢIA DE AUR” a actorilor din România şi a dat roluri de AUR. Domnul Săsăran a jucat pe toate scenele teatrelor din România, nu de puţine ori pe scenele din Bucureşti, a jucat cu modestie şi mare pricepere ori ce rol din piesele româneşti sau străine, şi cu toate că pe scenă nu era om era doar suflet şi flacără, cred că rolul vieţii sale, pe care l-a jucat şi în Bucureşti, a fost în “NĂPASTA”.

      A fost o mare personalitate a culturii româneşti, care şi-a câştigat acest loc numai prin munca sa. Mi-ar plăcea dacă tinerii zilelor noastre şi-ar propune lecturarea cărţii CONVORBIRI......, din care să resoarbă vibraţiile de suflet din opera şi viaţa acestui mare artist.   Cu scuze pentru aceste modeste cuvinte, dar şi cu o mare părere de rău că Domnul nu l-a mai lăsat printre noi. 

Toma G. Rocneanu    Septembrie 2009

        Atunci când o stea cade o dorinţă se împlineşte, spune o zicală din popor. Oare ce se întâmplă atunci când o stea a teatrului romanesc cade, mai bine spus ne părăseşte...rămâne un loc gol în sufletele noastre, în sufletul familiei şi al tuturor celor care l-au cunoscut pe minunatul actor Ion Săsăran.

        In seara de joi, 20 august în jurul orei 23 primesc un mesaj pe internet care mă anunţa că în urmă cu câteva ore colegul, profesorul, marele actor şi mai ales prietenul nostru Ion Săsăran a plecat în lumea stelelor. Deşi ştiam de câteva luni că este foarte grav bolnav totuşi am fost şocată la aflarea acestei veşti. De ce? Parcă nu e drept ca toţi oamenii buni să plece atât de repede dintre noi.
        Pentru cei care nu –l cunosc vreau să le spun că Ion Săsăran era unul dintre cei mai importanţi actori ai scenei teatrale româneşti, l-aţi putut urmări şi în film, în Intoarcerea din iad, regia N. Mărgineanu, Undeva în est, regia N. Mărgineanu, Ţapinarii, regia Ion Cârmăzan, Ultima frontieră a morţi, regia Victor Calotescu, Ancheta, regia Constatin Vaeni. A jucat în peste 120 de spectacole atât în Teatrul Naţional Târgu Mureş cât şi în Teatrul Dramatic Baia Mare, profesor a câtorva generaţii la UAT, şi  regizează câteva piese de teatru din care amintim: Piatra din casa , de Vasile Alexandri, Moara cu noroc, Ion Slavici, Craiasa zâpezilor , H. C. Anderson , Fata din dafin, Dan Tărchilă. In ultimii ani la Teatrul Naţional l-aţi putut urmări în: Năpasta, regia Adrian Lupu, Vassa Jeleznova,  regia Radu Olareanu, Mirandolina, regia Cristian Ioan, Ne vedem mai tarziu sau poate mâine, regia Gelu Badea, Azilul de noapte, regia Kincses Elemer, şi în  Zamolxe , regia Liviu Pancu, în cadrul taberei de vară la Teatrul Scena din Cetate.  Ca sa amintim doar cateva titluri în care l-aţi putut urmări.

      Teatrul Naţional este în doliu.

      Cu toţii îi vom duce lipsa, cu atât mai mult cu cât era genul de om care te întreba întotdeauna ce te doare, cum te poate ajuta, dacă avea o bucată de pâine în mână ţi-o dadea ţie; era mereu atent la scenele colegilor şi te ajuta tot timpul cu sfaturi. Eu am avut plăcerea să-i fiu parteneră de scenă într-un singur spectacol, Zamolxe, regia Liviu Pancu. Un spectacol superb, jucat in aer liber în cetate unde el juca rolul vrăjitorului . Nu am să uit niciodată energia cu care intra în scenă concentrarea şi forţa cu care conducea scena ca un mare vrăjitor, iar vocea lui era atat de puternică încât, într-o repetiţie am încremenit cu toţii cand a ridicat tonul la sufleur, rămânând în personaj ca un zeu. El nu avea nevoie de sufleur, doar de parteneri de scenă.
       Era admirabil să-l urmăreşti din culise. Era o adevărată plăcere, avea o dăruinţă şi o credinţă cum rar întâlneşti. A creat generaţii de actori puternici şi talentaţii, care îi poartă o memorie bună, care îl iubesc şi care nu l-au uitat nicio clipă, şi pentru care el r    amăne domnul profesor  şi care îl fac să fie mandru de ei .
       Aşa o să ni-l aducem  aminte ca un om minunat care ne-a oferit numai lucruri bune  şi care, de acolo de unde e acum  nu ne va lăsa să-l uităm. Doresc pe acestă cale să ofer condoleanţele mele sincere familiei, căt şi familiei actorilor care suferă în egală măsură la pierderea lui.

     Nenea Ion, nu te voi uita niciodată şi-ţi mulţumesc pentru toate sfaturile bune.

Ionela Nedelea 

       La ieşirea din scenă, a ţinut să-i spună personal Tatălui Ceresc că şi-a încredinţat sufletul în mâinile Lui, spre odihna eternă. Tatăl Ceresc l-a aplaudat şi apoi l-a primit la El cu generozitate. Dincolo, este aşteptat, de alţi membrii ai familiei, de prieteni, de sutele de caractere interpretate pe toate scenele României şi nu numai. Aici, continuă să fie aplaudat de toţi spectatorii fideli, omagiat de colegi, emulat de foştii studenţi şi comemorat de familie.

    Să-i fie ţărâna uşoară şi Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Dr. Bogdan SĂSĂRAN şi Dr. Luminiţa SĂSĂRAN, fiu şi noră.

    Familia Culian este alături de medicii Bogdan şi Luminiţa Săsăran în momentele grele cauzate de pierderea părintelui lor
drag şi transmite sincere condoleanţe întregii familii Săsăran.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace.

Grigore, Bibi şi Andreea Culian